..."maine" e departe...

Sunt clipe.... sunt clipe in care simt ca innebunesc. Pur si simplu pierd controlul practic, devenind astfel ceea ce e omul in esentza: un animal. Totzi oamenii au probleme. dar ce sunt problemele defapt, daca nu doar intentzia de a fi compatimit... In viatza nu exista probleme; problemele, termenul de probleme mai exact merge mana in mana cu starea de frica. E frica aceea de a te simti incapabil sa duci la capat o sarcina, rugaminte, sau cel mai practic o dorintza proprie! Existau acele probleme la matematica prin clasa a 5-a, insa ulterior termenul a fost inlocuit cu "aplicatzie" sau "test de autoevaluare"; cred ca ei si-au dat seama: problemele nu exista!!!
Stau pitit in fatza calculatorului si la cei 1,90m ai mei, par doar un fragment rupt dintr-o carte de bucate prost cotata, asta pt ca nimeni nu vrea sa imi inghita povestea vietzii si chiar daca ar face asta ar ramane cu un gust amar...(proasta carte de bucate) Insa nu reprosez nimanui nimic.... Din contra, sunt chiar de acord; chiar si mie imi produce sila uneori! Tocmai de aceea imi vine sa alerg sa tzip, sa injur, chiar si sa lovesc, insa de fiecare data imi aduc aminte ca exista un Dumnezeu!!!
Dap, nu mi-e rusine sa recunosc ca nu sunt un tuff guy, desi intotdeauna las impresia ca asta as fi. E doar o masca, o masca care ascunde patimi intense pe diverse planuri, insa cel mai profund nu e cel afectiv(la plan ma refer), e cel familial! Am doar 23 de ani....as fi fost capabil de multe lucruri de o insemnatate mai mult sau mai putzin covarsitoare..... poate sunt inca si voi fi capabil inca de lucruri de gen, insa... nu mai exista acea pofta; nu mai e de gasit acel patos. Tot ce incerc sa fac e sa disimulez, sa par cine nu sunt, asta doar pt a indeparta diversi ochi de acea fatza trista ce imi umbreste in realitate personalitatea!!!
Locuiesc alaturi de o persoana suferinda de Alkzeimer (nu stiu si nici nu vreau sa stiu daca termenul folosit de mine e corect)... insa cei care cunosc, realizeaza prin ce trec. In fiecare zi, lacrimi de foc, mizerie si autocalmare in ultima instantza, astea sunt atributele potrivite!!! Vad cum altzi oameni dragi din jur au de suferit si eu nu pot face nimic in privintza asta.... Dumnezeule.....jur ca as putea sa scriu un roman ultra-amanuntzit in ceea ce priveste tot ceea ce se poate indura, insa imi e teama ca nu as gasi taria necesara citirii acelui roman. Probleme?!?!?! Deloc, asta nu e o problema! Eu nu am probleme!!!; sunt doar griji pe care nu ere destinat sa le port. Oricand ma pot rupe de aceasta lume insa sunt convins ca as rani anumitzi oameni! Hopa...observi, nu???...deva termenul de "problema" se confunda cu cel de "dilema"....
A nu se intzelege gresit: PRIN ACEASTA POSTARE NU MA DESCARC, NU CREEZ UN AUTOPORTRET SI NICI NU CAUT COMPATIMIRI!!! Sunt doar intr-un moment de sinceritate maxima si astfel de cate ori o sa am timpul de a rasfrange o privire asupra textului, vreau sa imi amintesc ca viatza nu e o scuza in fatza legilor naturii, ci faptul ca viatza e cea care sta la baza acelor legi!!! Chiar daca nu pot fi intzeles prin comportament si afirmatzii, toate caracterizeaza acel prototip al personajului lovit de sortzi si putzini vor fi cei care ma vor regasi asa. Am o multzime de prieteni, amici si nu in ultimul rand cunostintze, pentru ale caror zambet lupt cu toate armele din dotare! O tu omule, de ai sti ca eu zbier aici, doar pt ca nici ecoul sa nu ajunga la tine... iar tu de multe ori faci in asa fel incat ma ranesti...
Daca am lasat vreodata in urma vreun prieten, inseamna fie ca asa e cel mai bine pentru el, fie ca am fost depasit de situatzie si asa e cel mai bine pt amandoi!!! Asa ca tu, omule, nu ma judeca pt ceea ce fac, judecama pt felul in care te simtzi in prezentza sau absentza mea; vei realiza ca nu sunt un element vital pt tine; sunt doar omul care tzi-a zis azi o gluma proasta si maine probabil tzi-a spus si morala care desigur te va face sa zambesti! In concluzie, simte-te bine acolo unde esti, iar pe mine lasa-ma aici unde zbier disperat si ma zbat in dureri si flacari pamantesti care ma fac sa ma simt nemuritor(asta defapt doare cel mai tare)!!! Insa de cate ori ai nevoie de mine tu vei sti ca sunt acolo....

"Anii trec, nimeni nu ii mai opreste...."

"...uite o stea! Pffffff, uite inca una! ....Dumnezeule, sunt o multzime!...Wow, nu sunt stele, sunt artificii......."
Cat de mult mi-a luat sa realizez ca defapt, stelele, sau artificiile respective nu sunt altceva decat o retrospectiva lumino-spidica a vietii mele. Si oricat de repede s-ar fi decalat sferele de amintiri, in functie de luminuozitatea lor si de marime, retraiam parca acele fragmente ale vietii unui personaj citadin aleator, fara mari calitatzi, cu defectele aferente:....un om oarecare!
1.Inceputul!
La cine oare am cersit viata pe care o traim? Ne nastem goi pe dinafara si pe dinauntru, si zambim, sau plangem in functie de intensitatea dorintei de a explora. Fiecare clipa vine cu o imagine noua si toate figurinele din jurul tau se stramba si isi scot limbile sau se accidenteaza intentionat, numai si numai pentru ati starni un zambet; iar tu stai si te uitzi la ei lung, si intradevar vei zambi la un momentdat, trebuie sa le faci jocul, pentru ca altfel si-ar face rau singuri. Insa in timp ce zambesti ii etichetezi, iar tot ce potzi spune in majoritatea cazurilor este: "Ce dobitoci...?!"....si din nou te intrebi cu ce ai gresit ca te-ai nascut.
2.Scoala vietii
Incet incet ne acomodam. Fie ne place, fie nu....nu mai potzi da inapoi...mai ales ca acum ai aflat cum ai fost creeat....cahhh. Cu greu trecem prin soc si de aici incolo incepi sa explorezi un taram fascinant...mintea omului! In mare parte sunt lucruri care tzin de psihologie, insa sunt foarte evidente chiar si cu ochiul liber. DA, e ADEVARAT!!!....CREIERUL SE ATROFIAZA!!!... aici depinde cat de repede; la unii mai timpuriu, la altzii mai tarziu...unii recunosc chiar cum ca ar duce lipsa.... Afli astfel ca cel mai bun tutore in viatza pentru tine, esti chiar tu. Incepi gradinita voios, energic, plin de curiozitate...si o termini dezamagit. Continui cu o scoala primara cu gimnaziu inclus, despre care auzi ca itzi va deschide orizonturile. Esti interesat si la inceput acorzi toata atentzia de care dispui.... Asa; cat de tare ma interesa faptul ca nu exista propozitie fara predicat, sau faptul ca arta poetica e un concept operational des folosit de Goga si Arghezi, sau auzi; suma patratelor catetelor e egala cu patratul ipotenuzei.? RASPUNS: "Who give's a fuck?!"; ma doare in cot daca ceea ce folosesc se numeste predicat atata timp cat propozitia e coerenta si voi chiar aveti impresia ca Arghzii si Goga si-au conceput poeziile pentru a se incadra in arta poetica("...sa rimeze", ar fi zis ei); ooooo...si cu atat mai putzin ma intereseaza teorema lui Pitagora; haide mai ce Dumnezeu?! chiar credetzi ca o sa o folosesc vreodata in practica?!?!; atata timp cat lucreaza cu patrate, raspunsul va contzine un radical...si da: NU STIU SA EXTRAG RADACINA PATRATA! Tai-Tai gimnaziu..... Totusi pe de cealalta parte a fost o perioada in care am cunoscut oameni, caractere si trairi diverse. Am ras, am plans, am injurat si m-am cait... De multe ori cadeam, insa nu imi faceam probleme...era tot timpul cineva acolo care ma ajuta sa ma ridic! Am trecut cu capul sus peste toate, insa de la aia pe care o numim scoala nu am invatzat nimic util.... SA LE SPUNA CINEVA CA AVEM DISCOVERY SI NATIONAL GEOGRAFIC!!!!
3.Drumul spre maturitate
8 ani de zile(poate mai multzi) petrecutzi in compania acelorasi personaje, dupa care bum!!!...toata lumea dispare; te vezi nevoit sa o iei de la inceput (Liceul)! Explorezi o lume noua. Altzi oameni, alte obiceiuri, alte cerintze, alte tzeluri si cel mai important: ALT TU! E banal chiar felul in care de fiecare data itzi dai toata silintza sa nu o dai in bara, sa te conformezi, sa te adaptezi practic sistemului impus si culmea, intotdeauna o dai in bara! Asta e si defapt rolul liceului, sa te ajute sa invetzi din propriile greseli. Totusi in totzi acesti 4 ani intri in contact cu oameni noi, observand cu pana si tu insatzi incepi sa faci o selectzie mai detaliata asupra persoanelor cu care intrii in contact. De multe din aceste persoane, vei ramane legat mult timp, poate chiar o viatza. pe catziva ii vei defini ca prieteni, pe majoritatea doar colegi. Oricum, faptul ca nu ii vei uita prea ushor se datoreaza faptului ca: "Liceul e cea mai 'scumpa' perioada!!!"; insa ce face aceasta perioada atat de scumpa?!; daca nu doar faptul ca acest sistem (liceul), nu e altceva decat o ultima escapada juvenila, un ultim omagiu adus tineretzii; o ultima ocazie de a fi controlat si..... chiar daca nu itzi place; pt ca desigur, tu itzi doresti control absolut asupra vietzii proprii; esti obligat parca sa treci prin tot acest "chin"...pe care mai tarziu....pfff!!! ...si s-a dus!!! Uite ca s-au mai consumat 4 calendare in care ar fi trebuit sa itzi definesti caracterul si dupa acest timp tragi bara si faci sinteza. Toate lucrurile care itzi trec prin minte itzi trezesc zambete involuntare. E cel mai bun moment sa itzi aduci aminte toate acele trairi si experientze de la epoca scutecului, la epoca atestarii profesionale... si te simtzi practic pierdut. Constientizezi ca ai devenit poate figurina care la inceputul vietzii se stramba la tine. Insa nu regretzi nimic!; ai facut tot ceea ce puteai face, insa, abia acum vei intra in rutina zilnica prin care parintzi tai trec parca de o vesnicie....si cu sigurantza o sa te intrebi cum se descurca si daca tu ai fi capabil sa le urmezi exemplul!!!
4.Timpul isi cere dreptul
Au trecut cei mai 'scumpi' 4 ani din viatza ta, urmeaza perioada in care trebuie sa excelezi din orice punct de vedere numai pentru a dovedii ca toate eforturile de a te sustzine facute de cei ce tzi-au fost aproape, nu au fost in zadar! La inceput e clar ca optezi pentru o facultate, dupa care incepi sa tzintesti diverse joburi, ce emit pretentzii mai mult sau mai putzin ridicate.
(Va urma)
(...)
Ini cer scuze, nu voi continua ceea ce am inceput! Incercam sa parcurg niste etape firesti din viatza oricarui om, pentru ca mai apoi sa prezint elementul inevitabil care face ca toate aceste lucruri sa para imense...moartea!!!!
Nu demult, un om foarte drag mie, mai exact unul din putzinii oameni pe care i-am numit prieten in adevaratul sens al cuvantului, a avut parte de un colaps din punct de vedere emotzional. Mama lui a decedat in urma incompetentzei sistemului sanitar din Romania!!! Lucram in acea perioada lucru care nu mi-a permis sa fiu in permanentza langa el, insa in linii mari am facut tot posibilul sa fiu langa el. Tot acest timp am invatzat probabil mai mult de jumatate din invatzaturile pe care le-am asimilat o viatza intreaga si in acelasi timp am observat cat de inutile sunt o multzime de alte lucruri pe care odata poate cineva se straduia sa mi le imprime. Am citit in ochii lui drama omului pierdut, disperarea, zambetul schitzat in semn de recunostintza, atentzia spre grijile lumesti, din nou disperare...iar dupa o perioada determinata, indiferentza!!! Un ciclu de schimbari majore, e doar una din sensibilele definitzii pe care i le putem conferii comportamentului unei persoane care trece prin chinul pierderii unui om drag. Exista o multzime de legende (date dupa diverse civilizatzii) prin care moartea e doar un nou inceput, spunandu-se ca sufletul se va reincarna intr-un trup nou, dand astfel startul unui nou ciclu. Da, de acord, insa daca omul de langa tine a murit si mergand pe ipoteza ca reincarnarea e posibila, acel om nu va mai fi langa tine; nu mai potzi conta pe el atunci cand e nevoie; vei sti ca el exista undeva insa....nu e aici!!!
Oricum sunt o multzime de cuvinte ce pot fi spuse privind durerea altuia. De aceea o sa ma opresc aici. Tot ceea ce vreau sa transmit sunt sincere omagii pentru un om care a fost tot timpul alaturi de mine, m-a sustzinut desi ceea ce credeam eu nu se complacea cu sfaturile lui, si mai ales omagii pentru faptul ca a reusit sa treaca peste o pierdere, mergand mai departe. Mai mult! Ai luat viatza in piept si ai lasat totul in urma, doar pentru a realiza ceva de care sa fi mandru mai tarziu. Sper sa putem fi alaturi de tine atunci cand ai nevoie!!!


In memoria mamei unui bun prieten! Pentru tine Neloo a fost ceva greu si aproape imposibil de crezut. Pentru noi a fost a fost un moment in care am putut sa itzi aratam ca suntem langa tine. Pentru altzii a fost poate un motiv sa gandeasca, cat de scurta e viatza. Restul, probabil se bucurau de inca o zi ca oricare alta! Concluzia: Carpe diem, dar ai grija sa pretzuiesti omul de langa tine; chiar si cel mai mare dushman se va pierde odata...asta nu inseamna ca nu il vei regreta!
Neloo, ramai asa cum te stim! Esti un exemplu demn de urmat!