Si dupa cum atzi vazut, poate multzi dintre voi, cinematica ideiilor nu are aceeasi traiectorie ca si cea a realizarilor! In consecintza, dezamagirile sunt la ordinea zilei! Aceasta postare e doar o reactzie pasnica la opinii privind modul in care ar trebui sa se desfasoare viatza cotidiana a personajelor in sine, opinii relatate de o draga amica in una din postarile blogului ei.
Si astfel in viatza ne lovim de cele mai inimaginabile intamplari... unele cu aport pozitiv, altele cu aport mai putzin fast; oricum ar fi ele, intotdeauna cadem in picioare. Peste multe greutatzi trecem cu ajutorul familiei, peste si mai multe cu ajutorul prietenilor, insa...peste cele mai multe SINGURI!!! Sunt momente in viatza in care exultzi de fericire, si tzi-ai zbiera in mijlocul unei urbe agitate sentimentul, insa nu ar fi coerent. Am adus aceasta remarca, doar pentru a evidentzia ideea ca e foarte dureros momentul in care vrei sa itzi exprimi o bucurie si nu ai cui... Si e si mai dureros sa exprimi totushi acea bucurie, insa cui nu ar trebui...
Sunt stari, sunt situatzii si de fiecare data sunt regrete... Regretul ca poate se putea mai bine, sau poate daca nu as fi zis sau facut, regretul ca nu am iubit suficient sau poate daca nu iubeam deloc... De cealalta parte, regasim tertipul personajului optimist, care spune ca situatzia de altzii regretata, pentru el nu e decat o lectzie de viatza; chiar si in situatziile in care personajul e subiectul situatziei in cauza, tot o lectzie de viatza e pentru el. Nu cred in basme si nici in culori!!! Sa fim realisti: Doare!!!; indiferent cat de tari incercam sa perem. Astfel optimismul se transforma dupa caz in tarie de caracter!...dar regretele exista!!!
In opinia mea, drumul spre fericire e adevarul si prietenia adevarata! Cu aceasta ocazie vreau sa expun o intamplare pe post de pilda: Se intampla ca in una din serile trecute sa fac o iesire cu ocazia unui eveniment monden alaturi de o persoana careia am incercat sa ii fiu alaturi ori de cate ori am putut. Ulterior ne regasim intr-un restaurant unde odata, consumatzia era doar garnitura conversatziilor. Acum, spre surprinderea mea, dupa relativ doua vorbe legate ajung la tragica concluzie ca persoana in cauza nu ma cunoaste deloc, nu imi intzelege bunele intentzii, ba chiar mai mult, ma sfideaza relatandu-mi "istorii" despre spirit, asta desi eram in tema cu adevarurile practice cu care se confrunta!!! astfel dupa doua vorbe ne-am epuizat subiectele de conversatzie. Mai mult... doare faptul ca ne cunoastem de ceva timp; astfel se inaltza intentzia de a rupe orice tangentze...(nu era prima data). Revenind la marca mea legata de drumul spre fericire, am realizat ca as face o greseala si ca nu m-as numi cu adevarat prieten in cazul respectiv!!!
Ca si scurta concluzie pot zice ca nu plec capul asa ushor indiferent cat de atroce sunt sfidat, sau persiflat, sau puerilizat... Pot fi prieten oricui dincolo de spatiu si timp, atata timp cat exista respectul si bunul simtz cuvenit. Iar daca sunt rau, fie glumesc fie ma apar! Iar in cazul meu, regretele exista si din cele mai multe situatzii nu vreau sa invatz nimic... pentru ca daca m-am lovit vreodata cu capul de gard, am facut-o pentru a face pe cineva sa zambeasca sau pentru ca cineva sa aiba cel putzin un folos... ba chiar as face-o din nou!.......
.....pentru ca totzi suntem razboinici neinfricatzi, DAR UITAM CA IN FATZA LUI DUMNEZEU. NIMENI NU E NEMURITOR!!!
