E ora 5

Se pare că acesta e punctul 0 pentru mine! De fiecare dată când îmi iau avânt spre culmi epice, mă văd nevoit la un momentdat să mă întorc la origini si să reiau un ciclu, care pe lânga faptul că devine plictisitor, mai e si agasant datorită pretențiilor tot mai numeroase ale societații contemporane! Nu judec si nu încerc sa clasific lumea din jurul meu, asta poate pentru că nu mă văd mai bun! Sunt cota parte din tot egoismul si bârfa din jurul meu! Intotdeauna am crezut că sunt cu o clasă peste pentru simplul fapt că ignoram factorii negativi din orice cadru si trăiam cu conceptul ca zâmbetul e originea universului. Astfel am intâlnit ignoranța si ideologia! Obisnuiam să intâlnesc flori ale căror parfum îmi tăia respirația si grădinari mai iscusiți decât mine, care mă făceau să fac pasul înapoi de fiecare dată! Așa am descoperit dragostea si invidia! Au fost momente in care contrar principiilor mele m-am văzut nevoit sa întind o mâna cerșind ajutor si cel mai dureros e faptul că mâna ce îmi era oferită nu venea din partea cui mă așteptam, și culmea, simțeam mai multă căldură decât de la sorii cunoscuți... M-ați învățat ce e singurătatea si umilința! Nu puține sunt dățile când observi că cineva încearcă să îți modifice caracterul după bunul plac, prezentându-ți argumente extreme pe tipare clasice; dar tu ești o fire puternică si motivată si nu te apleci după tot ce seamană cu o monedă. Inevitabil am asimilat ca si sentiment ura si perseverența ca și trăsătură de caracter! M-am trezit intr-o dimineață răcoroasă de primăvară atât de bine dispus si mi-am propus să îmi dedic ziua ajutând pe cât posibil persoanele din jurul meu, mereu cu zâmbetul pe buze si fără niciun fel de pretenție, iar la finalul zilei am simțit o stare de satisfacție și împlinire neașteptată. Cred că acea zi am descoperit simpatia si mândria! Au fost clipe in viață in care am facut tot ce imi stătea în putere ca la sfarșitul zilei sa realizez ca nu a fost suficient, urmând ca în intervalul temporal următor să aplic o analiză detaliată asupra cazului si să ignor bucuriile de ocazie ce îmi erau oferite. Astfel am aflat termeni noi, precum eșecul si seriozitatea! Mă plimb de multe ori pe poteci uitate de vremi si mă feresc să strivesc fire de iarbă necălcate, făcând comparații între fiecare pas fizic si diverse etape din viață; observ că întotdeauna am gândit funcțional, lucru care nu mi-a permis niciodată să fac un pas înainte. Iată și ideea de pragmatism. Am citit în inima unui copil ce alerga după fluturi, dorința de a deține misticul; o inimă ce nu poate fi cumpărată cu hârti. Tu, trecut al meu... nu simți povară, ori nerv. Intorc privirea spre prezent și oftez adânc. Da, inocența! ...unde e? ...unde s-a pierdut? În tot timpul în care arunc cuvinte pe foile astea, aștept răspunsuri de la eul absent. Privesc un perete de un alb curat. Albul acela e imaginea gândului meu. Un gând curat, senin, care așteaptă în permanență ceva bun să se întâmple. Oare chiar va trece o veșnicie? Nu-i nimic. Eu o sa fiu aici să întâmpin zâmbetul pur, mirosul verde al cafelei ce îndulcește dimineața, acel rasarit de care îți era dor. Tu o să fi temelia ideilor mele, iar eu, eternul mizantrop, voi întâlni drumul spre viață. Probabil cel mai frumos dar de care un om ar trebui să se bucure, e speranța. "Nu murim decât o singură dată, și pentru multa vreme."(J.-B.P.), deci nu ma lasa sa astept prea mult.